Băsescu şi Justiţia lui

Poveste din Bronx
dar, undeva pe lângă Turnul Chindiei

Istorioara mea îşi are începuturile acum două săptămâni. Primesc pe “surse” (ca să mă exprim în ton cu moda) nişte hârtii, mă uit şi constat că sunt copii-xerox şi fotocopii dintr-un dosar penal aflat în curs de judecată, într-o ţară undeva în Balcani (ţară de unde provin şi eu). Hârtiile respective poartă titluri ciudate pentru mine: Încheiere şedinţă, Opinie Separată, Declaraţii martori, părţi vătămate, Rezoluţii, Procese verbale, etc. Nu înţeleg mare lucru.
Întâmplător cunosc un jurist aici în Germania, neamţ ca şi Hittler de fel dar spre deosebire de acesta “cu toţi boii acasă”, simpatic şi cu “mansardă mobilată” în ce priveşte domeniul său de activitate. Îl rog să-mi traducă şi mie conţinutul documentelor respective. După ce studiem împreună documentele şi sorbim dintr-o bere de a lor, reacţia sa este următoarea:

- Este tulburător şi totodată îngrijorător ce se întamplă în acestă speţă! Numai la prima vedere, inculpatul a trăit nişte traume şi a fost supus unor abuzuri greu de înteles pentru o ţară membră a U.E., keine stat de drept, keine drepturi ale omului. Îmi spune că a fost golită de orice conţinut protector Convenţia pentru Drepturile Omului şi că aceste lucruri sunt de neînteles într-un stat de drept, democratic.

Subiectul mi-a căptat interesul.

După cum ştiţi m-am luptat cu sistemul de acasă acum ceva vreme şi sentimentul de dreptate nu îmi dă pace. Nu ştiu însa ce aş putea face?! Vreau să ştiu mai multe despre situaţia de fapt şi despre istoricul acestor evenimente. Printre documente găsesc şi numele unei Sucursale a Serviciului Malteser (un fel de Crucea Rosie la noi) dintr-un mic orăşel german Mindelheim pun mâna pe telefon şi sun, cu greu dau de persoana pe care o căutam, îmi spune că îl cunoaşte pe inculpat, că i-a lăsat o impresie deosebită, şi că este singurul ofiţer din România cu care a reuşit să închege o relaţie de colaborare profesională viabilă pe linie de serviciu. Mai multe detalii nu ştie despre caz, însă ştie că a fost arestat o perioadă şi încheie prin a-mi spune că “În .............(n.n.-ţara mea) sunt oameni răi”.

După cum ştiţi mă aflu în Germania, aşa ca şi mie îmi e greu să aflu mai multe detalii.
Am găsit soluţia, apelez la un prieten din oraşul meu din ţară pe care îl rog în limita timpului disponibil să dea o fugă în judeţul limitrof pentru a se interesa despre caz. Zis şi făcut! Fiind băiat descurcăreţ şi sub diverse pretexte (prezentându-se ori ca ziarist, ori ca lucrător în M.A.I. Corpul de Control........)........ acesta revine după o perioadă cu datele de care aveam nevoie pentru a desluşi iţele acestei afaceri judiciare.

Deci să purcedem la drum:
Aflăm despre inculpat că a fost un cadru militar dedicat trup şi suflet meseriei respective, un bun manager (lucru dovedit de rezultatele obţinute, dezvoltarea instituţiei pe care a condus-o, şi de dotarea tehnico-materială realizată prin eforturile sale) aprig la mânie cu cei care nu prea aveau drag de muncă dar totodată nu ţinea duşmănie, în fine majoritatea subordonaţilor care l-au cunoscut şi care sunt cu ştate vechi în instituţia respectivă au numai cuvinte de laudă. Şi nu numai, şi în judeţ se vorbeşte frumos despre el.
Atunci îmi pun întrebarea firească, ce s-a întâmplat cu el de s-a metamorfozat într-un infractor?
Îmi aduc repede aminte că pe blogul d-ului ......(primar intr-un municipiu de judeţ de la malul mării), domnia sa, într-unul din articolele postate afirma ” Ştiţi cum este că, timp de luni de zile, să te hăituiască DNA-ul, încercând să găsească nod în papură doar pentru că aşa a avut ordin?”. Lucrurile par a fi la fel şi în cazul inculpatului nostru.

Povestea spune că prelungirea conform legii a mandatului la comanda instituţiei, a produs se pare frisoane serviciilor aservite puterilor vremelnice S.I.P.I şi S.A.J. locale, inculpatul fiind considerat un personaj incomod pentru aceştia, la care se adaugă dorinţa de afirmare, promovare şi de justificarea a fondurilor pompate în aceste servicii.
Cei cu care a stat de vorba prietenul meu îşi dădeau cu părerea cum că “dacă ar fi ieşit la pensie, nu i se intampla aşa ceva”.

Să nu trecem aşa uşor peste câteva dintre lucrurile aflate, şi anume inspectorul S.I.P.I. ce răspundea de instituţia respectivă a recurs la fel de fel de “teste de vigilenţă” poate-poate îl prinde cu ceva pe incculpat şi să îi ştirbească reputaţia şi credibilitatea, cadrele militare erau invitate în timpul liber în oraş de către acesta, recurgerea la diverse încercări de intimidare a angajaţilor, li se cereau nr. de tel.(?) – oare în scopul interceptărilor ilegale şi fără discernamat a mijloacelor de comunicaţie? Oare în ţara mea în anul 2009, membră U.E. suntem toţi transformaţi în posibili infractori şi supuşi controlului tehnic? Eu nu cred aşa ceva, cred că doar vroia să le spună “la mulţi ani!”, de ziua lor.

Ce mai aflam?
Că numelem inculpatului a ajuns pe lista Preşedintelui Ţării pentru avansare în grad. Nu pot sa verific acest lucru deoarece nu sunt în relaţii prea bune cu domnia sa după cum desigur, ştiţi.
De aici începe calvarul: anchete, înşcenări şi provocări. La pupitru (anchetator şef) “maestrul” anchetelor pierdute la CEDO. Parcurgând articole de presă găsite pe internet despre “maestru” ne dăm seama că practicile sunt aceleaşi în majoritatea cazurilor instrumentate, catalogate în presă ca practici “staliniste”. Eu dacă nu am avut plăcerea să-l cunosc pe Stalin, nu pot să mă pronunţ. Dar ce văd şi un renumit avocat afirma acelaşi lucru despre practica procurorilor D.N.A., cum că ar fi ca pe vremea lui Vashinschi. Mai găsim şi o scrisoare publicată de Jurnalul Naţional adresată preşedintelui de către fostul procuror ...........(o doamna parese implicată într-un dosar cu o flotă, ceva), cu referire printre altele la acelaşi gen de abuzuri ale cartelului D.N.A. Să fie posibil în România, în 2009 aşa ceva? Eu nu cred.
Dar să ne întoarcem la cazul nostru.
Printre hartiile primite citim într-o încheiere că “în baza probelor administrate, nu se contureaza în concret faptele imputate acestuia, în modalitatea descrisă”, de unde ne punem un semn de întrebare asupra legalităţii incriminării şi asupra profesionalismului anchetatorilor.
Aflăm iar un lucru care ne face să ni se ridice părul în cap, inculpatul datorită modului de anchetă ajunge din ditamai comandantul într-un spital de boli psihiatrice cu tendinţe şi risc suicidar, nimic deosebit şi special, este starea normală a celor anchetaţi de “maestru” (un alt lucrator de poliţie ajungând să se sinucidă în urma anchetelor sale, deci este o situaţie normală într-o ţară anormală). Din spitalul respectiv inculpatul este ridicat ca infractorii notorii şi arestat, este ridicată şi fişa de observaţie (oare de ce? se dorea acoperirea unor urme?)
Durează ceva vreme până este pus în libertate, datorită numărului mare de părţi vătămate şi civile (nu ştiu ce înseamna asta) de audiat. Dar stupefacţie, din sute de părţi vătămate şi civile, nu prea se mai alege nimic în faţa instanţei de judecată (aceştia se evapora rând pe rând) şi mai mare ne este surpriza să vedem cum aceştia declara în faţa instanţei că au fost indemnaţi să se constituie şi obligaţi să dea declaraţii, altora li se promite că o să câştige bani în câteva saptămâni de la inculpat, dacă se constituie, iar altora li se spune că inculpatul şi-a recunoscut faptele (neadevărat însă) şi va fi condamnat.
Mai aflam că cei care au fost mai vehemenţi în a divulga abuzurile în faţa instanţei sunt supuşi la fel de fel de presiuni pe timpul efectuării serviciului, în cadrul instituţiei conduse până nu de mult de inculpat.
Surprinzător! Practica anchetatorilor chiar seamănă cu cea a miliţienilor şi procurorilor din anii ’50.
Inculpatul este transportat din arest la audieri fără a i se administra mâncare în prealabil (oare din ordinul maestrului? nu ştim), fapt pentru care contactează un mic ulcer.
În sfârşit este eliberat după perioada în care a zăcut în temniţă, citesc într-una dintre hartiile primite, un articol dintr-un ziar local, cu titlul “......(n.n. numele inculpatului) va fi eliberat”, că aceasta a fost “o arestare cu iz politic (nu înţeleg mai nimic, este posibil aşa ceva în ţara mea? eu iar nu cred! )
Dar acest lucru nu face decât să-i îndărjească şi mai tare pe veşnicii anchetatori care continuă şi în prezent nestingheriţi, şirul presiunilor asupra cadrelor şi a inculpatului, căutând nod în papură pentru fabricarea altor probe sau dosare!
Sau cum spune alt avocat renumit în ţara mea: ,,Procurorii DNA au de îndeplinit un plan de urmăriri penale!“.
Dar oare unde sunt instituţiile abilitate să se sesizeze cu privire la asemenea ilegalităţi, abuzuri de drept şi încălcări ale drepturilor omului.
Acum, nici măcar onoare nu mai are nimeni. Sau nu mai vrea să aibă.
Dar nici să nu mai vină nimeni să ne arunce sare în ochii despre curătenie morală, luptă împotriva corupţiei, demnitate, reformă, principii, asanare şi alte asemenea aberaţii. Dacă toţi se simt bine în hărdăul cu laturi, atunci să avem curajul să fim măcar oneşti cu noi înşine.


ACESTA ESTE UN PAMFLET, ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE REALE ESTE PURA INTÂMPLARE !