Infractorul Nr. 1

Legătura
Translated in English under Romanian language.
În urmă cu câteva zile anunţam pe facebook cum că voi pune pe blog. Modul în care Băsescu a distrus 38 de nave. Citez din redactorul şef al Exploziv news: "Ziarul ce a contribuit la strangerea dovezilor despre actele de contrabandă arme şi spionaj militar săvârşite de către actualul preşedinte al României, am fost chemat în audienţă la Consulatul General al Franţei de la New York. Subiectul a fost cererea autorităţilor franceze de a deschide o anchetă în legatură cu crima înfăptuită la Rouen de către Traian Băsescu. Este vorba de încendierea a 38 de nave şi falsificarea probelor. Cu această ocazie, am fost pus în legătură cu un membru al serviciului secret francez care mi-a adus la cunoştiinţă faptul că Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a ridicat orice interdicţie politică în legatură cu ancheta desfaşurată de autorităţiile franceze. Iar arestarea, în Franţa, a lui Shimon Nahor, complicele lui Băsescu în contrabanda „Ţigaretelor”, spune acelaşi agent francez, "face parte din mult aşteptata revanşă a Franţei împotriva unui preşedinte criminal!". Fuga lui Shimon Naor seamănă cu dispariţia din România a altui infractor, singurul terorist al ţării dovedit de justiţie, Omar Hayssam." am încheiat citatul. De reţinut faptul că Autorităţile Franceze vor, sau deja au pornit procedurile de extrădare din Franţa şi dat pe mâinile autorităţilor Române. Israelianul de origine română, Shimon Nahor, a mai fost arestat, pe 25 august 1999, pentru contrabandă prin afacerile cu armament derulate cu ţări supuse embargoului. Un alt element, în afara similitudinii dintre dispariţiile celor doi, este că Nahor şi Hayssam erau parteneri de afaceri. Legăturile între Nahor şi Băsescu au fost documentate de către diferite servicii occidentale. Francezii ştiu de implicarea lui Băsescu în procesul răpirii şi al operaţiunii de al face scăpat pe fostul general israelian. Ei ştiu, din anchete, şi că Nahor va vorbi şi, mai ales, Ce va vorbi. Francezii se răzbună pe crima de la Rouen, care, doar în 1981, a costat statul francez 12 milioane de dolari. Arestându-l pe Shimon Naor, ei pregatesc arestarea vinovatului principal.

De amintit cine este Nahor.
Shimon Nahor este originar din Galaţi, este Viceamiral. Este cunoscut de către Serviciile Speciale Române, ca fiind traficant de arme. ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992 până în 2001.
Afacerile sale ilegale l-au adus în atenţia Procuraturii Româneşti, fiind arestat şi inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata lui Nahor, Lidia Peter, a obţinut eliberarea acestuia (“judecarea în stare de libertate”). Shimon Nahor, odata eliberat, a încalcat interdicţia de a părăsi România, fugind peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestată în Bulgaria şi extradată în România. Numele contrabandiştilor Viktor Bout, Shimon Naor, Omar Hayssam şi firme ca Armitech sau Rosoboron Export au fost deseori asociate contrabandei internaţionale cu arme în zone sub embargou ONU. Aşa au ajuns aeronavele BAC 1-11 Jetline (aparţinând Romaero) pe lista neagră a ONU.

English

Few days ago i was announced in facebook that I will put on the blog. How Basescu has destroyed 38 ships. I quote from the chief editor of Explosive News: "The newspaper that helped gather evidence of smuggling weapons and military espionage committed by the current president of Romania, I was summoned to an audience at the Consulate General of France in New York. The topic was the request of French authorities opened an investigation in connection with the crime done by President Traian Basescu in Rouen. Basescu has burned 38 ships and falsifying evidence. On this occasion I was put in touch with a member of the French secret service notified to me that French President Nicolas Sarkozy raised in connection with any prohibited political survey carried out by French authorities. And the arrest in France's Shimon Nahor, his accomplice in the smuggling Basescu "cigarettes," says the same French officer, "is part of the long-awaited return to France against a criminal president!". Shimon Naor's flight resembles the disappearance of another offender Romania, the country proved terrorist only justice, Omar Hayssam." I ended quote. Please note that the French authorities will, or already have started extradition proceedings in France and gave his hands Romanian authorities. Romanian-born Israeli, Shimon Nahor has been arrested on 25 August 1999 for arms smuggling business conducted with countries under embargo. Another factor, beyond the similarity between the two deaths is that Nahor and Hayssam were business partners. Links between Basescu and Nahor were documented by various Western services. The French know Basescu's involvement in the kidnapping and the operation is out of the former Israeli general. They know, from surveys, and Nahor, will speak and, especially, what you speak. French revenge on the crime of Rouen, which only in 1981, cost the French state 12 million dollars. The arrest of Shimon Naor, preparing the arrest, the main guilty party.

To remember who is Nahor.
Shimon Nahor is originally from Galati, Vice Admiral. Is known to the Romanian Special Services, as traffickers of weapons. What worked in Romania since 1992 until 2001.
Its illegal business brought him to the attention of Romanian Prosecutor, was arrested and indicted in a criminal trial. Bribing judges, Nahor's lawyer, Lydia, Peter obtained his release ("proceedings will made in freedom"). Shimon Nahor, once released, has violated the prohibition to leave Romania, fleeing across the border hidden in a carpet was rolled. Lydia lawyer Peter was arrested and extradited to Romania from Bulgaria. Name smugglers Viktor Bout, Shimon Naor, Omar Hayssam and export companies as Armitech or Rosoboron were often associated with international smuggling of weapons in areas under UN embargo. So BAC 1-11 aircraft came Jetline (belonging Romaero) UN blacklist.

0 comments:

Post a Comment

Aveti dreptul conform Constitutiei sa va exprimati opinia. De asemenea orice comentariu care nu este demn de a se fii publicat in condiţii denigratoare. Acel comentariu va fi cenzurat. Va multumesc!

For visitors from abroad:

You are entitled under the Constitution to express your opinion. Also, any comment that is not worthy to be published in derogatory terms. That comment will be censored. Thank you!