Puterea care este de Marian Vanghelie

Un articol de exceptie publicat pe Ziarul Puterea

De aproape 7 ani în jurul Palatului Cotroceni pluteşte ceva magic, ceva care te face, cred, să încalci regulile jocului, să nu iei în seamă Constituţia, să combini la nesfârşit, să controlezi şi să dirijezi. Locatarul de la această adresă pare serios afectat de acest “ceva”, dar, din păcate, acţiunile sale afectează întreaga viaţă politică şi societatea românească.

Probabil când ieşi dimineaţa în curte, mă rog, nu neapărat dimineaţa, şi tragi aer în piept, te uiţi la turla bisericii, apoi la cer, ce poţi să gândeşti? Acolo e limita!  Cine să mă oprească pe-aici printre muritori?

Nu m-a făcut mama direct primar de sector sau preşedinte de organizaţie de Bucureşti, prin urmare ca să ajung aici au fost ani buni de luptă, de viaţă dură, de “intervale” pe stradăsau tensiuni prin birouri de partid. Am învăţat în toţi anii aceştia că puterea corupe şi vrăjeşte, îţi îndoaie simţurile şi îţi deformează realitatea.

Când mă uit la acţiunile pedeliştilor, coordonate de la Cotroceni, îmi dau seama cât de departe poţi să mergi, peste orice fel de legi şi reguli ca să nu pierzi puterea. Consiliile judeţene au fost doar primul experiment. Un singur tur, jap! Cine iese - iese… avantaj clar pentru cei în funcţie. S-au uitat apoi oamenii pe cifre şi pe hartă şi au zis - OK, hai să extindem asta şi la primari, oricum noi suntem partidul primarilor. De ce să nu profităm?

 Altceva - ce mai merge? Ia comasaţi voi alegerile frăţioare! Ce mai tot atâta locale- europarlamentare-generale?? Bagă tot la comun! Să fie circ şi confuzie! Şi cu harta asta atât de fărâmiţată ce mai e? Atâtea judeţe… ia faceţi voi cumva să rămână vreo şapte regiuni şi şefii lor să fie tot din PDL!

Mi se termină spaţiul pe care mi-l dau băieţii ăştia la ziar, că aş mai putea  enumera încă multe alte atacuri la democraţie, Constituţie şi libertăţile cetăţeneşti pe care Puterea actuală le gândeşte şi aplică. Îngrijorarea mea este însă dublată de lipsa de reacţie a Opoziţiei. Nu avem o singură voce, nu atacăm cum trebuie, nu muşcăm din ei cum ar trebui! Ce opoziţie suntem dacă nu putem scoate oamenii în stradă? Ce societate civilă stimulăm noi dacă nu latră măcar câinii ăştia aşa-zişi de pază ai democraţiei?

Nu am răspunsurile la aceste întrebări, dar vă pot spune că vreau să găsesc brigada cu care să îmi suflec mânecile, să îmi dau cravata jos şi să mergem să ne batem adevărat cu excesele, derapajele şi ilegalităţile actualei Puteri.

Până la acel moment, puterea mea care este, nu poate fi decât una… să fiu autoironic! Ca Eminescu. Sau Creangă.