Declaratii Liviu Dragnea: 61% dintre români cred că Băsescu va fi demis la referendum


61% dintre români cred că Băsescu va fi demis la referendum. Dragnea: Cel mai cinstit proces politic este votul popular


Invitat în cadrul ediţiei de vineri a emisiunii "Vorbe grele" de la Antena 3, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a comentat alături de Victor Ciutacu rezultatele unui sondaj CURS realizat la comanda Jurnalului Naţional în perioada 11-16 iulie 2012 cu privire la prezenţa la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.



"Cel mai cinstit proces politic este votul popular" a declarat Liviu Dragnea referitor la referendumul din 29 iulie.



Potrivit acestui sondaj, 61% dintre cei chestionaţi cred că, indiferent de felul cum vor vota la referendumul din 29 iulie,
preşedintele Traian Băsescu va fi demis din funcţie. 29% cred că Băsescu nu va fi demis, iar 10% nu ştiu/nu răspund.




Totodată, 57% dintre respondenţi cred că demiterea lui Băsescu ar fi un lucru mai degrabă bun pentru ţară, 32% - mai degrabă un lucru rău pentru ţară, iar 11% - nu ştiu/nu răspund.



Sondajul CURS a fost realizat pe un eşantion de 1.104 respondenţi cu vârste de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3,0% la un nivel de încredere de 95%.



Modul de intervievare: faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, folosind un chestionar elaborat de CURS în colaborare cu beneficiarul. 



Liviu Dragnea a mai declarat la Antena 3 că a informat MAI cu privire la o practică tot mai întalnită în această perioadă de dinaintea referendumului, că sunt cetăţeni care bat din uşă în uşă şi care oferă bani românilor în schimbul promisiunii că NU se vor prezenta la vot pe 29 iulie.


0 comments:

Post a Comment

Aveti dreptul conform Constitutiei sa va exprimati opinia. De asemenea orice comentariu care nu este demn de a se fii publicat in condiţii denigratoare. Acel comentariu va fi cenzurat. Va multumesc!

For visitors from abroad:

You are entitled under the Constitution to express your opinion. Also, any comment that is not worthy to be published in derogatory terms. That comment will be censored. Thank you!