E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune

„E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune”
Cat de frumos, poetic as adauga, suna „sensul schimbarii”... o felicit pe autoare pentru „gaselnita” de titlu. Mi aduce aminte de straduintele „marilor cantereti” de „a gasi un ceva” pentru un nou „hit”. Nu se mai practica arta si nevoia exprimarii prin arta, trebuie numai sa se creeze un hit inainte de insasi scrierea muzicii, un titlu bun si.. gaselnita e gata!... La fel cum in politica nu se mai practica jocul politic, democratia in zilele noastre... ci de revine la aplicarea vechilor strategii din vremea lui Trotki. Ori ca mine ori afara cu tine!
Ce poetic argumenteaza insa autoarea articolului mentionat... „Organizaţia de Bucureşti are nevoie de o nouă imagine, mai apropiată de exigenţele unui public urban întinerit, europenizat, care alte nevoi şi alte aşteptări din partea liderilor politici...”. Imi vine intruna sa il repet pe Poet cu versurile scrise frumos dar... atat.
Numai cineva care habar nu are ce e aia echipa poate in numele unor idei care dau bine pe hartie sa afirme si sa sustina o asemenea umilire a unui grup de oameni. Doamna autoare, cine ar putea sa se apropie de o organizatie politica in care sunt exclusi membrii si conducatorii de filiale pentru ca au alte opinii decat cei de la Tv? „Publicul urban întinerit, europenizat”? Cum? Ah! Va doriti sa fiti realesi in Parlamentul European, in Parlamentul Romaniei sau.. la vreo primarie? Ce amuzant! Ce interesant ca un intelectual ca dvs. poate crede ca unii oameni dupa umiliri succesive iti pot intoarce obrazul celalalt la nesfarsit. Cum, la nesfarsit? Aa, sa ne amintim cum a acceptat organizatia condusa de presedintele dizolvat sa alerge pe strazi pentru personalitati care in 2004 ii explicau pe acelasi principiu de imagine ca e mai bine sa se autosuspende din partid... si au creeat parlamentari europeni, lideri mari care le reprezinta interesele....haha! E cumva rasu’plansu’.
De la distanta poate insa asa se vede: ca bucurestenii se ghideaza in optiunile lor de a hotari cine sa ii reprezinte in administratie locala sau centrala, dupa imagine. Este cumva afisul publicitar cel care ne face sa mancam la nesfarsit un salam, ca e frumos si sugestiv...afisul. Daca dai o privire peste ceea ce „framanta” organizatia politica numita PSD, in ultimele zile, nu te poti abtine sa nu faci o paralela intre aceasta situatie si.. situatia salamului. Dintr-o data, afisul pare sa dicteze celui care a inventat salamul si celui care munceste in abator sa scoata carnea cea mai buna...o strategie!! Da! Strategia de a pune pe cel mai bun om in fruntea departamentului de resurse umane, de a angaja cea mai buna caserita s.a.m.d. Trebuie sa fie unul de succes, o imagine buna si castigatoare neaparat. Se pare ca traim vremurile in care imaginea ne dicteaza cum e mai bine – afisul, de acolo de sus, pe stalpii publicitari, vede foarte bine cum stau lucrurile acolo jos printre stradute in magazinase unde...lumea cumpara sau nu salamul cel mai bun.
Acum ceva vreme, ma incoltea un zambet de speranta ca incepe cumva organizatia politica sa aiba un punct de vedere. Era clar ca e un proces de lunga durata dar...Evrica! incepuse!!! Dintr-o data, se dadea un semnal bun catre oamenii multi din partidele politice. De ce spun din partidele politice? Pentru ca, indiferent ce ar fi, PSD este un partid important pe scena politica romaneasca si poate da tonul in directii importante.
Militantul de rand incepea sa aiba posibilitatea sa isi cunoasca liderii nu de la Tv ci...de demult, pentru ca era dintre cei care au alergat cu el alaturi prin teritoriu. Asta era cel mai bun semnal pentru oamenii care desi nu au intrese ori afinitati politice, vor remarca in fruntea organizatiilor pe cel care il batea pe umar cand venea de la servici cu „buna ziua. Sunt cutare’ de la partidul x. Va prezentam oferta noastra politica. Ce opinie aveti?” si de aici incepea vorba „ai vazut gunoiul ala de la colt? Astia nu isi fac treaba de la salubritate. Ce sa iti spun de opiniile mele, ca ma preocupa mai intai ce pun pe masa si e atat de stressant si de greu de realizat ca am si uitat, si sincer, nu mi mai arde de opinii, ce si cum ar face astia”... Sa continuam dialogul? Nu e cazul sa risipim spatiul pentru ca stim ce urmeaza... Pleaca omul dupa cateva minute de discutat cu cel de la partid si in vreme ce stabileste cum face maine sa plateasca toate darile, ii revine in minte ca cineva totusi l-a intrebat care e opinia lui... iar a doua zi cand vine de la servici gunoiul de la colt care imputea zona nu mai e. Si cand il revede pe om, iar si iar pare ca administratia aude si ce nevoi are el... apoi, il vede la Tv cum propune asta si asta pentru locuitori – si, culmea! Se refera si la una din problemele despre care nu demult discuta cu el la coltul strazii dupa servici. In ziua de alegeri merge la vot pentru ca stie cine este acela pe care il voteaza si indiferent ce galetusa ori sacosica primeste pe drum, el va pune stampila tot unde stie ca se gaseste si el insusi.
Asa se face politica. Asta inseamna sa fii alaturi de oameni. De aceea nu toti de la Tv vorbesc in „gaselnite literare” despre „sensul schimbarii”.
De aceea unii vorbesc cu pasiune despre ceea ce cred si chiar daca nu au gasit formula de hit politic prin exprimari evlavioase, oamenii simt ca sunt ei insisi, ca ei cred in ceea ce afirma si propun, le cunosc gandirea si ii stiu ca sunt si cu sufletul acolo.
Asadar... ca Doamne ce m-am lungit in vorba!, unii autori de versuri politice despre schimbare, poate ar putea apleca o vorba si ar intelege ca nevoile si asteptarile acelui public urban întinerit si europenizat despre care se vorbeste, sunt aceleasi cu cele ale electoratul tradiţional, ale tuturor categoriilor sociale si nu numai ale celor noi: nevoi si asteptari de reprezentare, de autenticitate, de continut; are nevoie de lideri plecati din randurile lor, lideri autentici si perfectibili, nu prin numirea unor facaturi care vor cauta in permanenta sa adopte modele care sa le mascheze „paloarea si inconsistenta politica” (am folosit aici o vorba a unei autoare impartiale, poate printre putinii, din platforma ziare.com).
 Acesta este un pamflet, orice asemanare cu Personaje reale este pura asemanare